Sub egida Clubului Regal al Medicilor, ARCE organizeaza Congresul multidisciplinar “Împreună construim excelența”, ediția a VIII-a. Evenimentul este un forum global pentru specialiștii implicați în schimbul de idei, provocări, inovație și formare în sănătate. Congresul se desfășoară cu prezenta fizica vineri, 14 octombrie la Novotel Bucharest City Center (Calea Victoriei 37B, București) și online – sâmbăta, 15 octombrie.

Pe 14 octombrie, evenimentul se desfașoară simultan în 5 săli.

Președinții Congresului sunt Prof. Univ. Dr. Cătălin Copăescu și Conf. Univ. Dr. Dan Ioan Ulmeanu.

Evenimentul este o întâlnire între specialiștii care împărtășesc aceleași valori și armonie, speakeri români și străini, din peste 20 de specialități: obstetrică – ginecologie, chirurgie generală, imagistică, medicină de laborator, gastroenterologie, ORL, oftalmologie, pediatrie, neonatologie, biologi, asistenți medicali, biochimiști, fizioterapeuți etc.

Manifestarea se adresează exclusiv profesioniștilor din domeniul medical.

Pentru participarea la eveniment este necesară înregistrarea prin intermediul formularului de înscriere.

Congresul este în curs de creditare de către Colegiul Medicilor din România, OAMGMAMR, Colegiul Fizioterapeuților din România.

Evenimentul este creditat de către OBBCSSR cu 10 credite EMC pentru biochimiști, biologi și chimiști.

Termen limită de înscriere: 10 octombrie 2022, ora 12.00.