Această legătură este o triplă amenințare pentru sănătate cu care se confruntă zeci de milioane de oameni, dar puțini se gândesc la asta până când devin forțați să o facă.

Chiar și atunci, interacțiunea dintre diabet, hipertensiune arterială și boli de rinichi poate fi o provocare greu de asimilat pentru oameni. Dar medicii spun că a avea capacitatea de a înțelege importanța acestei interacțiuni este cheia pentru oricine dorește să-și reducă riscul, pentru oricine care întrunește deja aceste condiții medicale sau pentru oricine care dorește să ajute un membru al familiei aflat în situația dată.

Aceste informații, de asemenea, sunt deosebit de important pentru persoanele care ar putea beneficia de noi medicamente – dar se confruntă cu piedici care le încetinesc în utilizarea lor.

Peste 34 de milioane de persoane, sau 10,5% din populația SUA, au diabet, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Majoritatea cazurilor sunt de diabet tip 2. Când o persoană are diabet, pancreasul acesteia nu poate produce sau utiliza insulina așa cum ar trebui. Acest lucru determină creșterea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce duce la diverse complicații în tot corpul.

Dr. Vivek Bhalla, profesor asociat de medicină și nefrologie la Școala de Medicină a Universității Stanford din California, a conchis astfel: „Diabetul poate afecta vasele de sânge mici. Și asta poate duce la hipertensiune iar mai departe poate duce și la boli de rinichi”.

Poate fi un cerc vicios, a spus Bhalla, fost președinte al Consiliului Despre Rinichi în Bolile Cardiovasculare al Asociației Americane a Inimii.

Diabetul face ca rinichii să devină mai puțin eficienți la filtrarea sângelui. De asemenea, determină rigidizarea vaselor de sânge, ceea ce duce la hipertensiune arterială. Și tensiunea arterială crescută, a spus el, accelerează bolile renale ca kerosenul aruncat pe foc. Acest lucru înrăutățește tensiunea arterială crescută, rădăcina multor probleme legate de inimă.

O mare parte din ciclul respectiv se desfășoară fără a da semne, a spus Bhalla: “Majoritatea persoanelor cu diabet zaharat de tip 2 nu primesc un diagnostic și nu încep să ia medicamente timp de aproximativ cinci ani de la debutul bolii“, a spus el. „Hipertensiunea arterială este ca un ucigaș tăcut, iar boala renală nu are simptome până când ajunge aproape în stadiul final.”

Potrivit CDC, se estimează că 37% dintre adulții americani cu diabet diagnosticat au și boli cronice de rinichi. Fundația Națională pentru Rinichi din SUA estimează că până la 40% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 vor dezvolta în cele din urmă insuficiență renală.

O nouă generație de medicamente împotriva diabetului ar putea îmbunătăți radical acest lucru.

Un tip de medicament, cunoscut sub numele de inhibitori SGLT2, acționează prin prevenirea absorbției zahărului din sânge sau a glucozei de către rinichi. Un alt medicament, agoniștii receptorilor GLP-1, mimează un hormon care ajută pancreasul să producă insulină. Ambele promovează și susțin nivelurile sănătoase ale glicemiei.

Aceste medicamente sunt „terapii care schimbă jocul”, a spus dr. Janani Rangaswami, care a condus grupul de redactare pentru o declarație științifică AHA despre medicamente, publicată în septembrie în Circulation. Nu numai că medicamentele reduc dramatic decesele cauzate de bolile renale, studiile arată că pot reduce ratele de insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral și deces din cauze cardiovasculare.

„Studiile multiple privind pacienții cu profiluri de risc variate au arătat aceste beneficii cu o consecvență destul de bună”, a spus Rangaswami, președinte asociat de cercetare la Departamentul de Medicină de la Centrul Medical Einstein și profesor clinic asociat la Colegiul Sidney Kimmel de la Universitatea Thomas Jefferson, ambele din Philadelphia.

Bhalla, care a contribuit la redactarea declarației științifice, a recunoscut că medicamentele au efecte secundare. Dar a împărtășit entuziasmul lui Rangaswami. „Fiecare nefrolog va lua în considerare aceste medicamente”, a spus el.

Efectele medicamentelor asupra altor organe ale corpului ar putea încetini decizia administrării lor, a spus el, deoarece specialiștii ar putea aștepta ca mai mulți membri ai echipei de îngrijire a unui pacient să decidă împreună. Rangaswami a spus că acest aspect subliniază nevoia ca medicii să comunice mai bine între ei.

„Abordarea îngrijirii pacienților este oarecum fragmentată”, a spus ea, „ceea ce înseamnă că pacienții merg la o singură persoană care se ocupă de o parte a problemei și apoi merg la următorul specialist, care tratează următoarea parte a problemei.”

 

Sursă articol: www.medicalxpress.com