Webinarul RoDiabet Ora Pacientului, ediția 5 va avea loc joi, 29 octombrie 2020, începând cu ora 17.00 și este dedicat ”Piciorului Diabetic”.
Specialiști diabetologi reputați și podiatri de renume răspund tuturor întrebărilor privind piciorul diabetic, cauzele sale, cum putem să îl gestionăm corect, cum îl anticipăm, webinarul din 29 octombrie fiind organizat cu susținerea Asociației de Podiatrie.
Diabetul zaharat determină în evoluția sa complicații la nivelul tuturor organelor și sistemelor din organism, dar cea mai frecventă și mai precoce complicație cronică este „Piciorul Diabetic”. La nivel global se estimează că ”piciorul diabetic” și complicațiile sale afectează între 40 și 60 milioane de persoane cu diabet. Practic, conform ultimelor date , la fiecare 30 de secunde se pierde un picior din cauza diabetului zaharat.*
Dacă vrei să afli de la specialiști cum poţi ţine sub control diabetul zaharat, cum poți preveni piciorul diabetic, cum poți face un management corect al acestei complicații trebuie să participi la cea de-a cincea întâlnire RoDiabet ”Ora Pacientului” din 29 octombrie 2020, ora 17.00, prin platforma Zoom.
Înscrierile la Webinar sunt GRATUITE și se realizează pe platforma RoDiabet, accesând acest link: https://www.rodiabet.ro/inscriere-webinar-rodiabet-ora-pacientului-editia-5-din-29-oct-2020/.
Întâlnirea este parte a programului de webinarii educaționale ”Ora Pacientului” pe care platforma RoDiabet le organizează începând din mai 2020, cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Alliance Healthcare România, Merck, Boehringer Ingelheim, Liamed și Alphega Farmacie.
Detalii despre Webinar, temele susținute de invitații noștri și înscrieri se pot realiza pe PAGINA WEBINARULUI ORA PACIENTULUI AICI.
* International Diabetes Federation. IDF Diabetes Atlas, 8th edn. Brussels, Belgium: International Diabetes Federation, 2017.