Înțelegerea diabetului, o afecțiune cronică frecventă la adulții de peste 65 de ani și a efectelor sale asupra calității vieții (QoL), poate reduce povara asupra sănătății și poate duce la un management și tratament mai bun.

Afecțiunea poate provoca complicații fizice, cum ar fi boala coronariană, accident vascular cerebral, retinopatie, neuropatie și nefropatie. De asemenea, poate provoca efecte negative sociale, emoționale și psihologice, au spus cercetătorii. Acest lucru poate duce la anxietate și stres, cu rezultatele negative asupra sănătății.

Pentru a cunatifica modul în care diabetul afectează calitatea vieții persoanelor de peste 65 de ani, cercetătorii au efectuat un studiu corelațional și descriptiv între 20 septembrie 2022 și 20 noiembrie 2022. Au selectat 207 pacienți vârstnici cu diabet din Istanbul, Turcia.

Participanților li s-a oferit un formular cu informații personale,  informații socio-demografice și legate de diabet. Majoritatea participanților (65,2%) aveau vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani și aproape 88% au raportat că au asigurare de sănătate. Aproape jumătate (48,8%) s-au identificat ca fiind femei. Aproape 37% trăiau cu această afecțiune de 6 până la 10 ani. Peste 60% s-au bazat pe medicamente antidiabetice orale, iar 32,9% au folosit insulina pentru a-și gestiona diabetul. Aproape 80% dintre participanți nu au raportat că au alte boli cronice.

Participanții au completat apoi „Ederly Diabetes Burden Scale (EDBS)”, care conține 22 de întrebări cu răspunsuri multiple: povara simptomelor, povara socială, restricțiile alimentare, îngrijorarea cu privire la diabet, nemulțumiri despre tratament. Scala este punctată între 18 și 88, cifrele mai mari indicând o povară mai mare.

Sondajul final pentru participanți a fost Scala de calitate a vieții la vârstnici (CASP-19), care are 13 întrebări și examinează percepția autonomiei și satisfacției. Opțiunile de selecție a evaluării sunt 0/niciodată, 1/rar, 2/uneori și 3/intotdeauna. Cercetătorii au observat că întrebările 1, 2 și 4 sunt evaluate invers și că un scor total mai mare înseamnă o calitate mai bună a vieții.

„Persoanele vârstnice care trăiesc singure și care au boli cronice se află în grupul cu îngrijire prioritară în comparație cu alte persoane, deoarece sunt mai deficienți în aspectele bio-psiho-sociale”, a spus cercetătorul. „Din acest motiv, ne-am gândit că persoanele în vârstă care trăiesc singure au o povară mai mare datorită abilităților scăzute de auto-gestionare a diabetului.”

Autorii au concluzionat că, pentru a crește calitatea vieții, povara diabetului trebuie redusă prin programe educaționale direcționate către populațiile expuse riscului.

 

Sursa: Drugtopics.com