Diabetul este principalul factor de risc pentru dezvoltarea insuficienței renale și a bolilor renale în stadiul final.
Boala renală cronică este de obicei considerată ca fiind progresivă și poate duce în cele din urmă la ESRD-insuficiență renală. Pentru definirea bolii renale cronice (CKD) s-a pus ca valoare pragul GFR de 60 mil/min/1.73 m2 care afectează aproximativ 50% dintre pacienții cu diabet zaharat de tip 2 (T2DM).
Deși strategiile de gestionare a riscurilor, inclusiv controlul glicemiei, au dus la scăderea afecțiunilor cardiovasculare, frecvența ESRD la pacienții cu diabet rămâne practic neschimbată.
La nivel mondial este nevoie de mai multe studii clinice despre progresia bolii, împreună cu dezvoltarea de noi strategii de tratament.
S-au pus bazele unui studiu pe un grup extins de pacienți cu diabet zaharat tip 2, factor determinant al declinului funcției renale, prin evaluarea pantei estimate a ratei filtrării glomerulare (eGFR) în timp.
Cercetătorii au dorit să afle cum factorii de risc clasici, cum ar fi prezența hipertensiunii, dislipidemiei și microalbuminuriei, ar afecta evoluția și rezultatele ulterioare ale pacienților cu T2DM în ceea ce privește funcția renală.
Studiul a început în martie 2019, iar pacienții au fost incluși în cercetare au avut peste 18 ani și diabet zaharat de tip 2.
Echipa a bazat definiția CKD pe scăderea funcției renale (eGFR <60 ml/min /1,73 m2) și prezența albuminei urinare. Grupul de pacienți cu T2DM se caracterizează printr-o prevalență CKD în ordinea a 50,0%, pe baza datelor obținute până în martie 2018. În timp ce rata de 53,0% în eșantionul current, din martie 2019, poate fi numeric mai mare, nu este foarte probabil să reprezinte o tendință mai generală.
Ca atare, oferă o perspectivă valoroasă, dincolo de studiile clinice, în grupuri de pacienți care nu au fost incluși niciodată în studiile clinice. Am constatat că doar 7,8% dintre pacienți au primit determinări seriale eGFRn pe un interval de timp de 3 ani, ceea ce reflectă practica clinică, dar definește și un subgrup de pacienți în care medicii au considerat că este nevoie de o atenție specială. Se pare că tratamentul antiproteinuric și antihipertensiv oferă beneficii, în timp ce medicamentele hipolipemiante nu pot ameliora progresia bolii renale.
Boala renală cronică este foarte răspândită la pacienții cu T2DM. Cu toate acestea, supravegherea în serie a ratei de filtrare glomerulară nu este stabilită în mod obișnuit în practica clinică, ceea ce ar fi necesar, după cum se indică prin dublarea pacienților cu un eGFR <30 ml/min/1,73 m2 în decurs de 3 ani.
Mai mult, utilizarea agenților de blocare a reninangiotensinei a fost scăzută, indicând un spațiu considerabil de îmbunătățire. Luate împreună, cercetătorii concluzionează că o supraveghere mai atentă a pacienților cu diabet, bazată pe prezența altor factori de risc, este obligatorie, combinată cu o prescripție obligatorie a agenților de blocare RAS, odată ce microalbuminuria și/sau deteriorarea funcției renale se dezvoltă.
Sursa materialului: https://www.researchgate.net/publication/343303444_Renal_function_deterioration_in_adult_patients_with_type-2_diabetes
