Indicele de masă corporală reprezintă un raport între înălțime și greutate care este utilizat în clasificarea excesului de greutate sau normoponderabilitate sau subponderabilitate în cazul populației adulte.

Cu toate acestea, după cum avertizează Dr. Oana Pop, Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la Hyperclinica Medlife Oradea, acest indice, des utilizat în practica medicală, nu întotdeauna ne indică adevărul, mai ales în cazul persoanelor adulte care prezintă masa musculară crescută, ca de exemplu sportivii de performanță.

“Pentru a fi mai explicită, la un culturist, indicele ne poate indica obezitate de gradul I dar de fapt acesta prezintă o masă musculară foarte dezvoltată. Există situații în care o persoană, confrom indicelului de masă corporală poate fi normopoderală, în schimb prezintă la nivel abdominal exces de țesut adipos care poate fi inclusiv visceral – între organe principale – astfel încât să ridice probleme de sănătate metabolică. Indicele de masă corporală este important în vederea clasificării metabolice și în prevenție medicală, dar în practica medicală acesta este utilizat de către medic împreună cu alți indici și investigații pentru prevenție metabolică și menținerea sănătății pe termen lung”, explică Dr. Oana Pop.

Încadrarea într-o grupă de risc trebuie realizată de către medic

Potrivit medicului specialist orădean, în funcție de valoarea indicelui de masă coporală, obezitatea poate fi:

  • Obezitate gradul I, atunci când indicele de masă corporală este încadrat intre 30-34,9 kg/m2
  • Obezitate gradul II, cu un indice încadrat între 35-39,9 kg/m2
  • Obezitate morbidă, cu un indice peste 40 kg/m2

“Trebuie subliniat că este foarte importantă și dispoziția țesutului adipos la nivel abdominal, conform acestei dispoziții, obezitatea poate fi diagnosticată precum androidă și ginoidă”, adaugă Dr. Oana Pop.

Deși trăim vremuri în care calculul indicelui de masă corporală poate fi realizat de către oricine online, doar la un click distanță, medicul Hyperclinicii Medlife Oradea subliniază că obezitatea reprezintă o problemă medicală, adică o afecțiune, astfel încât încadrarea într-o grupă de risc se va realiza de către medicul de orice specializare.

“Terapia nutrițională va fi indicată de către medicul nutriționist, care va urmări evoluția persoanei care suferă de obezitate pe termen lung. Să nu uităm ca de cele mai multe ori, obezitatea vine la pachet cu multiple alte afecțiuni metabolice și nu numai, pentru a enumera câteva, dislipidemia mixtă cu risc aterogen crescut, prediabet / diabet zaharat tip 2, HTA, coxartroza și / sau gonartroza și lista poate continua. Evident, toate aceste diagnostice vor fi indicate în urma unui consult medical la medicul specialist. În concluzie, obezitatea reprezintă o afecțiune multifactorială, care necesită îndrumare medicală în primul rând”, afirmă Dr. Oana Pop.


Cum facem să evităm obezitatea, după ce am scăpat de ea?

În ceea ce privește persoanele care au suferit de obezitate și au reușit să ajungă la normoponderabilitate, trebuie privite ca exemple de ambiție, voință, disciplină dar și ca rezultatul colaborării corecte medic-pacient.

“Se spune că este ușor a slăbi, dar greu a te menține. Există totuși situații, precum în cazul obezității cu dispoziție ginoidă, în care și scăderea în greutate este dificilă, dar nu imposibilă. Este foarte important a se modifica complet stilul de viață, începând cu alimentația, continuând cu mișcarea și igiena somnului. Este foarte important a se menține același stil de viață odată început, pentru a nu exista recidive. Educația nutrițională este foarte importantă în aceste situații, o educație corectă și nu urmarea unor cure de slăbire, care pe termen lung nu aduc nici un beneficiu, ba din contra. Un stil alimentar corect este pentru toată viața, nu doar pentru anumite perioade de timp”, conchide Dr. Oana Pop.

 

Sursa foto: Claudiu Szabo