Terapia cu pompa de insulină este cea care mimează cel mai bine și mai fidel, secreția normală, fiziologică a pancreasului. Ea ne permite ca doza de insulină administrată să poată fi ajustată în funcție de tiparele specifice fiecărui pacient și să fie modificată în timp real. E nevoie totuși ca pacienții să înțeleagă că este în continuare necesară implicarea lor, în calibrarea dispozitivelor și în introducerea de informații” a explicat dr. Anamaria Meaucă, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, ConsultMed Iași în cadrul webinarului Ora Pacientului Rodiabet, organizată în 31 ianuarie 2024.

Webinarul este cea de-a doua întâlnire organizată în programul educațional ”Poți controla diabetul: Folosește tehnologia” dezvoltat de Medtronic și Rodiabet – o platformă Oameni și Companii și implementat cu susținerea asociațiilor Type 1 Dreamers, ACES – Asociația pentru consiliere și educație în sănătate și Asociația Diabeticilor din Reșița și Caraș Severin.

Întâlnirea organizată la finalul lunii ianuarie 2024 a adus informații detaliate privind utilizarea pompelor de insulină, cum se face calibrarea lor și care sunt avantajele, dar și piedicile care apar în utilizarea și adoptarea pe scară largă a dispozitivelor în gestionarea diabetului zaharat.

Medicul diabetolog dr. Anamaria Meaucă a explicat:

  1. Ce este o pompă de insulină
  2. Cum funcționează acest dispozitiv
  3. A dat detalii privind funcția specifică pompelor de insulină, ”Bolus wizard” și parametrii specifici prin care putem calcula dozele de insulină
  4. Care sunt diferitele tipuri de pompe de insulină și diferențele dintre ele.
  5. A descris seturile de infuzie și modul în care pot fi utilizate corect.

În funcție de comunicarea cu sistemele de monitorizare glicemice (adică cu senzorii de glicemie), pompele se clasifică în pompe simple, care nu sunt conectate cu senzori de glicemie, iar aici avem disponibile în România pompele Minimed 720 G și pompe augmentate cu senzori, care se conectează cu senzorii de glicemie, functionand ca un sistem integrat, dispunand de un algoritm smart de intrerupere a livrarii de insulina la tendinta de hipoglicemie si reluare automata a livrarii de insulina cand glicemia e in tinte ” a explicat dr. Meaucă celor prezenți la webinar.

Sisteme avansate de terapie cu pompa de insulină

Cel mai avansat sistem cu pompă de insulină de la Medtronic, disponibil în România, este sistemul MiniMed 780G, care reglează automat administrarea insulinei în funcție de necesitățile pacietului. În plus,pe baza informațiilor de la senzor, actualizate din 5 în 5 min, ajustează automat rata bazală și, dacă este cazul, face automat mici bolusuri de corecție, pentru a ține glicemia pacientului mai aproape de ținta SmartGuard setată. Sistemul este format din pompă de insulină, dispozitiv de monitorizare continuă a glicemiei și un set de infuzie. Întregul sistem funcționează pe baza tehnologiei ”Smart Guard”.

Funcția SmartGuard presupune ajustarea ratelor bazale și administrarea de autocorecții la nevoie. Ea este proiectată pentru a regla  administrarea de insulină  în timp real, în funcție de valorile  glucozei măsurate de senzor. Ne dorim ca pacienții să stea cât mai mult cu sistemul SmartGuard activ, adică cât mai mult în modul automat de funcționare al pompei de insulină, minim peste 70% din timp, pentru a îmbunătăți controlul glicemic, iar  țintele lor glicemice să fie atinse și pacientul să rămână cât mai mult în acel interval țintă de 70-180 mg/ dl pe care îl urmăresc toți medicii diabetologi” a explicat dr. Anamaria Meaucă avantajele tehnologiei SmartGuard.

Cum poți obține dispozitivele

Rufio Horvath, Senior Training and Education Specialist Diabetes Romania&Moldova, Medtronic a explicat procedurile prin care se pot obține pompe de insulină și dispozitive de monitorizare a glicemiei (senzori) prin programul național de diabet, în regim gratuit. ”Primul pas pe care trebuie să îl facă orice pacient este unul simplu: să meargă la medicul său curant și să discute cu el posibilitatea obținerii dispozitivului. Medicul va evalua apoi dacă pacientul respectă solicitările impuse de program și tot el va realiza referatul de necesitate prin care e solicitat dispozitivul”.

Rufio Horvath a explicat și care sunt avantajele utilizării sistemelor de monitorizare continuă a glicemiei: ”Utilizând glucometrul pacientul vede glicemia doar din momentul în care își ia glicemia. Practic, s-a înțepat, s-a testat și vede glicemia. Dar din acel moment, al înțepării, glicemia se modifică constant și e diferit să vedeți o glicemie la 4 ore, sau 4 glicemii pe zi, față de 288 glicemii legate între ele. Practic, senzorul de glicemie vă arată și trendul glicemic, care este foarte important în ajustarea terapiei cu insulină”.

Seria de întâlniri educaționale dedicate persoanelor cu diabet de tip 1, susținute de Rodiabet și Medtronic va continua și în lunile care urmează, cu alte webinarii în care tehnologia este prezentată pe înțelesul tuturor. Detalii despre terapia cu pompa de insulină și sistemele disponibile în România sunt accesibile și aici: Blue Balloon Challenge | Medtronic Diabetes Romania (medtronic-diabetes.com).