Dietele de tip vegetarian se află într-un trend crescător, chiar şi în rândul copiilor. Deşi părinţii cred că îi hrănesc sănătos, studiile recente arată că o astfel de alimentaţie nu este suficientă pentru a susţine o creştere adecvată.

Rezultatele acestor studii vor fi dezbătute în cadrul unei noi conferinţe INOVALIMENT, organizată de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu, în parteneriat cu Kilostop Junior.

Tema conferinţei este: “Influenţa unei alimentaţii vegane sau vegetariane la copii, asupra dezvoltării viitorului adult”.

Specialişti în nutriţie pediatrică vor analiza avantajele şi dezavantajele dietelor vegetariene asupra dezvoltării armonioase si sănătoase a copiilor. Evenimentul va avea loc online, pe 23 septembrie.

Evenimentul face parte din seria conferinţelor cu public larg din cadrul programului INOVALIMENT şi îşi propune să dezbată argumentele pro şi contra alimentaţiei vegan-vegetariene la copii.

“În faţa unui trend crescător al dietelor pe bază de plante, a apărut provocarea oamenilor de ştiinţă de a cerceta rezultatele nutriţionale ale copiilor care urmează diete vegetariene şi efectele dietelor vegetariene timpurii asupra dezvoltării viitorului adult. Vom porni dezbaterea de la două studii recente care identifică un profil cardiovascular sănătos şi un risc de dezechilibru nutriţional”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Ştiinţific.

Studii de cercetare legate de alimentaţia vegano-vegetariană timpurie

Studiul apărut, în 2021, în The American Journal of Clinical Nutrition, a fost realizat de UCL Great Ormond Street Institute of Child Health, UK şi Children’s Memorial Health Institute, Varşovia, Polonia. Acesta va evidenţiat un profil cardiovascular optim pentru copii cu alimentaţie vegană, dar şi un risc crescut de deficienţe nutriţionale şi dezvoltarea sistemului osos al copiilor vegano-vegetarieni. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 187 de copii, timp de 6 ani.

Un alt studiu, apărut în 2022, în revista Pediatrics, a fost realizat de cercetătorii de la Spitalul St Michael’s of Unity Health din Toronto, pe un eşantion de 9000 copii, cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 8 ani. Acest studiu nu a identificat diferenţe mari între alimentaţii, ci doar un risc de subponderabilitate, subliniind necesitatea unei consilieri de specialitate, atunci când părinţii planifică dietele copiilor vegetarieni. Studiul de cohortă şi datele au fost colectate între 2008 şi 2019.

“Academia de Nutriţie şi Dietetică din SUA, de exemplu, afirmă că dietele vegetariene şi vegane bine planificate sunt adecvate pentru toate etapele vieţii, inclusiv pentru sarcină, copilărie. Şi Societatea Germană pentru Medicină Pediatrică şi Adolescentului a adoptat, de asemenea, o poziţie generală pozitivă, într-o lucrare din 2019 privind dietele vegetariene (inclusiv vegane) pentru copii şi adolescenţi, afirmând că “nevoile nutriţionale ale copiilor şi adolescenţilor în creştere pot fi, în general, satisfăcute printr-un echilibru vegetal. Dietele de tip plant-based sunt recomandate, cu condiţia ca, pe toată durata acestora, copiii să fie monitorizaţi de către un pediatru, iar dieta să includă şi suplimente alimentare”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Ştiinţific al FDVDR.

Înscrierile la evenimentt se fac pe Fundatiadanvoiculescu.ro.