”Programul nostru de diabet este unul generos, în care avem acces la tratamentele actuale în diabet, dar ceea ce ne lipsește este studiul științific, care să susțină eficiența acestuia”, a declarat Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu (UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj), în cadrul webinarului ”Insulina 100: Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte”, organizat de portalul RoDiabet la finalul lunii ianuarie 2022.
”Programul nostru național de diabet este unul care funcționează, dar dacă ne întreabă cineva ”câte amputații aveți din cauza diabetului” sau ”câte persoane au orbit din cauza diabetului”, nu avem un răspuns concret în acest moment. Nu există studii științifice care să susțină eficiența programului nostru de diabet, pentru că în final asta ar trebui să însemne acest program: să reduci cât poți complicațiile cronice și să crești calitatea vieții pacienților”, a continuat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, Președinte de onoare FRDNBM – Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, intervenția pe tema îmbunătățirilor care ar putea fi aduse programului național de diabet.
Lipsa datelor concrete din sistemul român de sănătate și a interconectivității acestora este în atenția specialiștilor români de mai multă vreme. O posibilă soluție ar putea fi reprezentată de Registrele naționale dezvoltate pe diferite patologii, dar și aici procesul este de lungă durată, iar colectarea datelor se face cu mare greutate. Conf. Dr. Ioan Vereșiu propune și aici o posibilă soluție: ”Popularea Registrului național de diabet s-ar putea face într-un mod relativ simplu, păstrând toate obligațiile cu privire la secretizarea datelor personale doar conectând acest viitor registru cu cel pe care îl are Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În acest mod am avea o evidență a tuturor pacienților care primesc rețete în programul național de diabet în țara noastră.”
Despre programul ”Insulină 100”
Întâlnirea din 25 ianuarie 2022 este parte a programului ”Insulina 100: Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte” dezvoltat de platforma RoDiabet cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Regina Maria, Alliance Healthcare și Farmaciile Alphega.
Anul 2021 a marcat centenarul descoperirii insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile și care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume.
Pentru a pune în evidență drumul și progresul înregistrate din acel punct până în 2022, alături de provocările pe care viitorul le dezvăluie, comunitatea RoDiabet a organizat o serie de 10 întâlniri în parteneriat cu diverse comunități dezvoltate de Oameni și Companii, precum jurnaliști, farmaciști, studenți, asociații de pacienți. Întâlnirea din 25 ianuarie 2022 este întâlnirea dedicată comunității medicilor diabetologi, nutriție și boli metabolice.
RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 130 comunități business și profesionale și 35 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.