Născut în timpul celui de-al doilea război Mondial, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” avea să aibă un destin de luptător, un tânăr vrednic care acceptă numeroase provocări și tratează atât pacienți cu patologie medicală, cât și chirurgicală. După dobândirea unor ample și complexe cunoștințe, maturitatea îl canalizează către un domeniu în care, prin efortul zilnic și susținut al fiecărei celule a corpului său, aspiră către perfecțiune. Astăzi, octogenarul Spital „Dr. C. I. Parhon” este centru de excelență pentru pacienții cu afecțiuni ale rinichiului, deservind întreaga zonă a Moldovei.

Vă invităm în perioada 7-9 iunie sa sărbătorim împlinirea celor 80 de ani de activitate medicală a spitalului printr-o întâlnire hibrid, cu participare internațională și abordare interdisciplinară. Comunicările științifice, particularizate atât pentru personalului medical, cât și pentru cel socio-administrativ, vor avea loc, începând de miercuri, 7 iunie, ora 10.00, într-o locație elegantă, a cărei arhitectonică și atmosferă interioară conduc imaginarul către epocile înfloritoare ale culturii românești.

Aflată la cea de-a doua ediție, întâlnirea va fi organizată de Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Primăria Municipiului Iași. Conferința va fi creditată de către Colegiul Medicilor Iași și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Deschiderea oficială va avea loc în data de 7 iunie ora 15.00, iar programul științific elaborat, cu informații de ultimă oră în domeniile reprezentate, va fi asigurat de locutori naționali și internaționali, lideri de opinie și formatori, specialiști și experți locali. Toate detaliile vor fi disponibile pe site-ul dedicat manifestării – https://www.zilelespitaluluiparhoniasi.ro/.

Pentru informații suplimentare despre participarea la Zilele Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași îi puteți contacta pe colegii noștri: