Novo Nordisk, companie farmaceutică inovatoare globală, anunță aderarea la Coaliția România Sustenabilă din cadrul Ambasadei Sustenabilității, fiind prima companie exclusiv farmaceutică care se alătură inițiativei, în dorința de a contribui la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă în România. Anunțul companiei vine la câteva zile după marcarea, la nivel global și național, a Zilei Sustenabilității.  

O componentă importantă a strategiilor Novo Nordisk este sustenabilitatea afacerii, adăugând valoare societății în prezent și pentru viitor, prin trei componete importante: asigurarea accesului la tratament, prevenția bolilor cronice si impactul net zero asupra mediului înconjurător. Astfel, în anul 2021, la nivel global, tratamentele Novo Nordisk au ajuns la 34,6 milioane de persoane care trăiesc cu diabet zaharat. De asemenea, tot în 2021, Novo Nordisk a raportat reducerea cu 43% a emisiilor de CO2 comparativ cu 2019.

„Pentru a ne atinge obiectivele de sustenabilitate, ne străduim zi de zi să avem un comportament  responsabil din punct de vedere financiar, ecologic și social. Suntem mândri că Novo Nordisk este prima companie exclusiv farmaceutică din România care începe un astfel de parteneriat cu Ambasada Sustenabilității care arată încă o dată angajamentul nostru față de inițiativele de sustenabilitate și la care vom contribui cu expertiză, resurse și implicare constantă”, a declarat Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România.

La Ambasada Sustenabilității în România (ASR) promovăm modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul). Am inițiat în 2019 programul Coaliția România Sustenabilă, prima platformă colaborativă pentru dezvoltarea durabilă a României. În cadrul acestui program, oferim companiilor din România contexte de colaborare, modele de bună practică și acces la cursuri susținute de specialiști străini și români, pentru o tranziție cât mai rapidă și eficientă la noul model economic. Invităm alături de noi companiile preocupate și care investesc în sustenabilitate, așa cum este și Novo Nordisk, pentru ca împreună să construim o Românie sustenabilă, cu societate echitabilă, mediu sănătos și economie prosperă”, a menționat Dragoș Tuță, Fondator și Președinte ASR.

 

Circular pentru zero – Impactul net zero asupra mediului

În privința mediului înconjurător, strategia Novo Nordisk poartă denumirea de Circular for Zero și se bazează pe conceptul economiei circulare, cu obiectivul de a avea un impact zero asupra mediului.

Principalele direcții ale strategiei sunt:

  • Trecerea la electricitate regenerabilă– în 2020,  Novo Nordisk și-a atins obiectivul de a utiliza 100% energie regenerabilă în producția globală.
  • Proiectarea de medicamente ecologice– Novo Nordisk reproiectează medicamentele existente și viitoare pentru a reduce deșeurile: de la materiile prime din care se fabrică și până la modul în care sunt fabricate.
  • Colaborarea cu furnizori care împărtășesc mentalitatea– pentru un impact zero, atât în amontele, cât și în avalul lanțului de aprovizionare, colaborarea cu furnizorii este extrem de importantă.

La începutul anului 2022, Novo Nordisk România a anunțat mutarea într-un nou sediu, sub conceptul “confort sustenabil”, proiectat și amenajat pornind de la nevoile angajaților, punând accent pe sustenabilitate, prin localizarea într-un spațiu care contribuie la reducerea amprentei de carbon, dar și prin folosirea de materiale naturale și mobilier reciclabil. Biroul Novo Nordisk se află în clădirea Țiriac Tower, din apropierea Pieței Victoriei, o construcție „verde” certificată LEED Platinum și Well Health-Safety, axată pe folosirea eficientă a resurselor.

De asemenea, echipa Novo Nordisk România este activ implicată în activități de conștientizare a impactului asupra mediului și în acțiuni concrete de reducere a amprentei de carbon, prin plantarea de copaci, folosirea unui parc auto majoritar mild sau plug-in hybrid, reciclarea materialelor și deșeurilor la birou, reducerea folosirii hârtiei sau reducerea risipei alimentare.