Dezvoltarea profesională a asistenților medicali din România reprezintă un obiectiv principal prin care Rețeaua de sănătate REGINA MARIA sprijină performanța și calitatea ridicată a actului medical. A doua ediție a Conferinței Naționale a Asistenților Medicali a reunit 340 de invitați și peste 40 de speakeri, care, prin lucrările prezentate, au atras atenția asupra importanței învățării continue în cariera de asistent medical, abordând teme care vizează managementul eficient al pacienților și complexitatea serviciilor medicale prin raportare la nevoile acestora.

Conferința Națională a Asistenților Medicali vine în completarea unui program de angajare, instruire și dezvoltare profesională inițiat de REGINA MARIA în urmă cu 4 ani – primul demers de acest tip de pe piața serviciilor medicale private din Romania, dedicat asistenților debutanți care se concentrează pe deprinderea conceptelor teoretice esențiale, pe aplicarea lor și pe formarea abilităților practice (prin exersarea pe manechine în condiții care simulează realitatea), necesare unei relaționări corespunzătoare cu pacienții. În prezent, 30 de mentori ai Academiei au format peste 180 de asistenți, atât în București, cât și la Brașov și Cluj, aceștia devenind ulterior parte a Rețelei de sănătate. Fiecare tânăr aflat la început de drum are la dispoziție resursele logistice și umane din Centrul de Training și din spitalele REGINA MARIA, pentru a beneficia de toate condițiile necesare procesului de învățare teoretică și practică.

Sub egida Clubului Regal al Medicilor, între 22 și 23 noiembrie, Conferința Națională a Asistenților Medicali s-a desfășurat în patru locații REGINA MARIA. Astfel, participanții s-au bucurat de un cadru propice relaționării și schimbului de experiență profesională cu echipele medicale din cadrul Ponderas Academic Hospital, Spitalului Euroclinic, Maternității Băneasa și Laboratorului Central REGINA MARIA.

Sesiunile de lucrări științifice au fost completate cu workshopuri aplicate, o prezentare specială, dedicată asistenților debutanți, elevilor și studenților la asistență medicală și cu tururi organizate în data de 23 noiembrie în locațiile REGINA MARIA. Cei 340 de invitați au aflat mai multe despre rolul asistenților medicali în pediatrie, neonatologie, somnologie, dar și în cadrul echipelor multidisciplinare și în munca de laborator. În compania specialiștilor din Ponderas Academic Hospital, Spitalul Euroclinic Hospital, Maternitatea Băneasa și Laboratorul Central REGINA MARIA, participanții au învățat cum să răspundă nevoilor pacienților și provocărilor pe care le ridică actul medical de înaltă performanță.

Acreditată de către OAMMR, Conferința Națională a Asistenților Medicali le-a asigurat participanților 8 credite de Educație Medicală Continuă.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul Clubului Regal al Medicilor.