O infecție banală, ca o simplă răceală, poate deveni o complicație serioasă dacă aveți diabet, deoarece este dificil să țineți sub control nivelul glucozei.

Evitați răcelile

Cea mai bună protecție împotriva virusului răcelii este prevenția.

  • Spălați-vă pe mîini cu apă și săpun ori de câte ori este necesar. Nu este nevoie de săpunuri antibacteriene sau alte dezinfectante
  • Păstrați distanța față de cei care tușesc sau strănută și protejați-vă nasul și gura când inspirați în preajma lor. Aceștia lasă o dâră de virusuri în jurul lor, pe care ați face bine să nu le inhalați.
  • Evitați aglomerațiile, mai ales în sezonul rece, cînd se manifestă răcelile și gripele.
  • Întăriți-vă sistemul imunitar: plimbați-vă în aer curat, dormiți suficient și mâncați sănătos. Astfel, chiar dacă luați contact cu virusul răcelii, nu înseamnă neapărat că vă și îmbolnăviți.
  • Vaccinați-vă: este recomandat ca persoanele diagnosticate cu diabet să se imunizeze prin vaccinare antigripală. Astfel oferă organismului o protecție suplimentară în lupta cu virusurile de sezon.
Ameliorarea simptomelor

Deși ați luat toate măsurile de precauție, ați răcit. Circa o săptămână durează o răceală și tratamentul acesteia este relativ simplu: hidratare și odihnă cât mai multă, inhalații cu aburi și spray-uri nazale cu apă de mare pentru eliberarea căilor respiratorii, medicamente pentru durerile de gât, ceaiuri antitusive, medicamente antipireice pentru febră.

Atenție la ce fel de medicamente luați, pentru a nu interfera cu diabetul. De asemenea, mare atenție la febră. Dacă aceasta este mare trebuie să mergeți la medic.

Terapia diabetului în răceli

Orice îmbolnăvire poate afecta schimbul de substanțe în organismul unei persoane cu diabet. O infecție severă poate însemna o nevoie crescută de insulină. Cazurile de vomă și diaree pot duce însă la necesitatea scăderii dozei de insulină, pentru a evita hipoglicemia. Discutați aceste probleme cu medicul dumneavoastră diabetolog, care vă poate sfătui cum să ajustați tratamentul pentru diabet în caz de răceală sau gripă.

În general, diabeticii trebuie să-și măsoare nivelul glucozei cam la fiecare trei ore pe perioada răcelilor, mai ales cei care sunt insulinodependenți. Astfel pot evita apariția cetoacidozei, o afecțiune foarte serioasă.