Subiectul pe care Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu, Universitatea Ovidius din Contanța și membru în conducerea Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice l-a abordat în cadrul primului webinar RoDiabet: Ora pacientului, organizat în 28 mai 2020, nu este unul uşor, deoarece la pacientul cu diabet zaharat şi COVID-19 există un risc de evoluţie mai putin favorabil decât la persoanele nediabetice, iar pacienții cu diabet au intrat într-un fel de panică din cauza numeroaselor informații cu care au fost bombardați de mass-media.

Riscurile pentru persoanele cu diabet nu se referă la vulnerabilitatea lor în faţa infecţiei, ci la posibilitatea apariției unor complicații în cursul infecției cu SARS-COV 2. Aici este  necesară precizarea că diabetul cu control metabolic bun, are riscuri mult mai mici de a evolua nefavorabil faţă de pacientul cu dezechilibru cronic. Consider că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl înţeleagă pacienţii noştri este acela că controlul glicemiei este esențial, iar tratamentul recomandat, precum și dieta au un rol deosebit pentru prevenirea complicațiilor legate de diabet, dar și de infecția virală” a declarat Prof. univ. dr. Doina Catrinoiu în deschiderea webinarului RoDiabet.

Perioada de izolare impusă de pandemia COVID-19 a fost o provocare atât pentru pacienți cât și pentru medici, care au trecut brusc la realizarea de consultaţii la distanţă, la gestionarea unui mare număr de pacienţi anxioşi și cu posibile probleme acute de sănătate.

”Pandemia, pe lângă toate lucrurile rele pe care ni le-a adus, a dezvăluit o latură a noastră, pe care până acum o uitasem, şi anume SOLIDARITATEA. Eu personal am avut câteva exemple care m-au impresionat:  pacienţi care au sărit în ajutorul altor pacienţi sau gesturi ale unor colegi despre care nu credeam că pot fi atât de empatici. Asta ne demonstrează că, în situaţii de criză, este foarte important să fim alături unii de alţii”, a continuat Prof. Dr. Doina Catrinoiu intervenția sa în cadrul Webinarului RoDiabet.

 

Ce trebuie să fac dacă am diabet și mă infectez și cu Covid -19

Pentru pacienţii cu diabet care au şi COVID-19 există un obiectiv general important: menţinerea glicemiei în limite normale. Iar acest obiectiv se modifică puţin atunci când este vorba de o infecţie virală, pentru că în acest caz se secretă o serie de hormoni care ajută organismul să se apere împotriva infecţiei, dar care produc hiperglicemie. Pentru a  menţine glicemia în limite normale, pe lângă respectarea tratamentului este necesară o testare frecventă a glicemiei în perioada în care aceşti pacienţi prezintă o infecţie virală.

 

Ajustarea medicaţiei

”Ştim că terapia pacientului cu diabet este personalizată, dar dacă ne referim la un pacient care este în tratament cu insulină, el va trebui să îşi titreze doza de insulină în aşa fel încât să intre în targetul glicemic, crescând doza dacă are hiperglicemie  cu 10, 15 sau chiar 20 de procente, cu scopul de a atinge obiectivele glicemice.” este de părere prof. dr. Doina Catrinoiu.

”Primul lucru pe care trebuie să îl ştie pacienţii cu diabet zaharat de tip 1, este acela că tratamentul cu insulină nu se întrerupe niciodată. Pacienţii pot să îşi ajusteze doza, dar în nici un caz să nu întrerupă tratamentul cu insulină. În cazul în care îşi ajustează insulina şi nu pot avea consum de hidraţi corespunzător ar trebuie să folosească soluţii îndulcite (sucuri, lichide îndulcite cu zahăr sau miere) astfel încât să nu experimenteze hipoglicemia. Un alt lucru important, atunci când ne aflăm în prezența unei infecţii virale este că valorile glicemice ar trebui să fie situate între 110 şi 180 astfel încât să nu riscăm nici hiperglicemie, dar nici o hipoglicemie” continuă prof. dr. Doina Catrinoiu sfaturile sale pentru persoanele cu diabet infectate și cu Covid -19.

La fel de important pentru diabetul de tip 1 este testarea corpilor cetonici, pentru că sunt pacienţi care din cauza afecţiunii virale au anorexie sau chiar greaţă şi este necesar să se facă o hidratare corectă, iar dacă au greaţă să nu mănânce.

 

Nu sunt indicate modificările severe de tratament în timpul perioadei de infecție cu Covid -19

Pentru persoanele cu diabet de tip 2 lucrurile nu sunt nici ele foarte departe. Nici în acest caz tratamentul nu se va întrerupe ci va fi titrat pentru ca pacientul să se mențină în ţintele de glicemie.

Cel mai important este ca pacientul să îşi menţină echilibrul glicemic. Pacientul care are o infecţie virală este anorexic, are o stare proastă, nu poate mânca şi de aceea monitorizarea la 4 ore ne spune exact care este pasul următor pe care trebuie să îl facem pentru acest pacient. ”De cele mai multe ori este însă vorba despre o evaluare la distanţă, aceşti pacienţi fiind internaţi într-un spital COVID unde nu întotdeauna există un diabetolog şi de aceea este important să ne cunoaştem foarte bine pacienţii. Contează foarte mult si consilierea psihologică în aceste situaţii pe care o putem face luând legătura cu persoana respectivă” a declarat Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu în cadrul webinarului RoDiabet.

”În concluzie, pacientul trebuie să fie foarte bine controlat din punct de vedere glicemic, ceea ce nu este întotdeauna foarte simplu, mai ales când se asociază o infecţie de orice fel” transmite prof. dr. Doina Catrinoiu în finalul intervenției sale din cadrul Webinarului RoDiabet: Ora Pacientului.

 

Webinarul RoDiabet Ora Pacientului este parte a campaniei de educație și informare dezvoltată de Oameni și Companii prin portalul RoDiabet cu implicarea a 13 asociații de pacienți cu diabet din România și cu susținerea partenerului Novo Nordisk. Întâlnirea de pe 28 mai a reunit specialiști diabetologi recunoscuți și reprezentanți ai pacienților invitați să prezinte impactul pe care pandemia COVID -19 l-a avut asupra vieții lor.

Webinarul organizat pe 28 mai a fost prima întâlnire de acest tip implementată de portalul RoDiabet, dar va continua cu webinarii lunare. Fiecare ediție va fi dedicată unei anumite teme și va pune în fața pacienților specialiști recunoscuți, pregătiți să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet. Mai multe detalii despre campania Diabet și COVID -19 puteți citi pe pagina dedicată: www.rodiabet.ro/covid-19/.