Cea de-a doua ediție a Maratonului în Diabet a avut loct joi, 14 noiembrie 2024, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului. Maratonul este cel mai mare proiect de informare și conștientizare destinat populației, pe teme ce țin de diabetul zaharat, organizat științific anul acesta de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Pe parcursul întregii zile au fost 24 de ore de transmisie video cu sesiuni de informare & conștientizare pe subiecte de interes pentru persoanele cu diabet zaharat, dar și cu sesiuni de educație medicală adresate profesioniștilor din domeniul medical.
Maratonul a inclus simpozionul științific „Controlează-ți Diabetul” pregătit de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru medicii care zi de zi, în activitatea clinică, sunt alături de persoanele cu diabet! Simpozionul aa avut loc joi, 14 noiembrie 2024, începând cu ora 12:00 și a fost creditat cu 5 credite EMC, în format ONLINE, pe Sănătatea.Online/Learning.
Începând cu ora 21.00 s-a desfășurat sesiunea dedicată relației diabet – inimă, organizată sub tema generoasă: ”Cum afectează diabetul zaharat sănătatea inimii și ce măsuri pot lua persoanele cu diabet pentru a-și îmbunătăți sănătatea cardiovasculară”.