Cea de a 3-a ediție a Forumului Român de Diabet va avea loc în data de 23 noiembrie 2022, începând cu orele 13:00, la Palatul Parlamentului, sala “Dimitrie Cantemir”.

Forumul Român de Diabet este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente. Proiectul se desfășoară într-un cadru de parteneriate între Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, asociații de pacienți și Grupul de Lucru Diabet al ARPIM.

Eforturile și contribuțiile Forumului Român de Diabet la dezvoltarea de proiecte, programe și politici publice privesc informarea, educația și prevenția, diagnosticul precoce și managementul integrat al diabetului zaharat și al complicațiilor asociate.

Obiective și priorități pentru 2023: funcționalizarea legii prevenției în diabet, date corecte despre diabetul zaharat, programe de screening.

Vor fi prezenți renumiti medici, membri ai Parlamentului, reprezentanți ai asocațiilor de pacienți, precum:

Conf. Dr. Diana Păun, Consilier prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică, Președinția României – TBCProf. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății – TBC
Dr. Caroline Clarinval, Director Biroul România Organizația Mondială a Sănătății – TBCProf. Univ. Dr. Gabriela Roman, Președinte, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, Președinte, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli
Metabolice

Alături de autorități centrale și locale, membri ai Parlamentului, asociații de pacienți, societăți medicale  și reprezentanți ai producătorilor de medicamente inovative, se va răspunde încerca următoarele întrebări:

  • Care este situația diabetului zaharat din România după adoptarea Legii Prevenției în Diabet, unul dintre puținele acte legislative de acest tip din lume?
  • Cum putem extinde eforturile pentru informare, educație și prevenție, diagnosticul precoce și managementul integrat al diabetului zaharat și al complicațiilor asociate?
  • Ce rol pot juca autoritățile locale în prevenția diabetului zaharat?