Ordinul nr. 74553/ 07.04.2020, privind interzicerea tratamentelor neurgente și cel pe care l-a modificat sunt incomplete și interpretabile, în opinia deputatului Sebastian Radu, membru al Comisiei de Sănătate.

”Urgența medicală are specificul său pe fiecare specialitate medicală în parte, fapt care face practic imposibilă definirea acesteia. Autoritățile ar trebui să ia măsuri în sensul reducerii riscului infectării, asigurarea materialelor necesare și precizări clare prin care, obligatoriu, se acordă posibilitatea doar medicului curant să decidă, în interesul pacientului, conduita terapeutică necesar a fi urmată de la caz la caz”, a declarat deputatul buzoian, pentru MedicalManager.ro, chestionat în legătură cu efectele ordinului nr. 74553/ 07.04.2020, semnat de secretarul de stat Raed Arafat și contrasemnat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Acesta prevede că, “pe toată durata stării de urgență, sunt suspendate internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate din toate unitățile sanitare cu paturi publice și private, precum și consultații și tratamente, care pot fi programate sau sunt programabile în toate structuriile ambulatorii, atât publice cât și private”.

 

Nevoile speciale ale pacientului, ignorate

”Pacienții bolnavi cronic trebuie să beneficieze de asistență medicală. Trebuie avut în primul rând în vedere faptul că cei care prezintă afecțiuni cronice sunt cei pentru care, în cazul infectării, comorbiditățile pot duce la deces. În același timp, neacordarea de îngrijiri medicale și neintervenirea la timp, poate avea același rezultat, decesul pacientului. Limitarea cazurilor pacienților care pot fi internați pentru intervenții chirurgicale, tratamente și investigații doar la cele care s-ar putea solda cu deces în 24 de ore sau dacă se constată că, odată diagnosticați, nu pot fi externați, este o soluție care nu ține cont de nevoile speciale ale fiecărui pacient în parte și poate duce, pe termen lung, la rezultate mult mai grave, decât internarea acestora”, a arătat deputatul.

Acesta s-a întrebat, retoric, ce este de făcut, spre exemplu, cu un pacient bolnav cronic, care are nevoie de o intervenție, deși nu îi este pusă viața în pericol, în următoarele 24 de ore, are deja diagnostic, deci nu se aplică nici urgența de ordin II, nici nu este infectat cu SARS-CoV-2, dar, dacă nu este operat acum, boala va avansa spre un deznodământ fatidic…

Abordarea din Ordinele emise arată, în opinia lui Sebastian Radu, că ”este vorba despre o teamă a autorităților că viața, atât a pacienților cât și a personalului, va fi pusă în pericol în toate unitățile medicale; practic, demonstrează că sistemul de sănătate public nu asigură protecția acestora”.

 

Atenție la proceduri!

”Vedem însă personal care nu este obișnuit să respecte procedurile (cu unghii prea lungi sau bijuterii), motiv pentru care nu se pot dezinfecta corect, vedem persoane care lucrează la întreținerea unității medicale și utilizează același instrument de șters (mop ) și aceeași soluție pentru un etaj întreg- pe hol, în saloane, în blocul operator, chiar și la toalete. Vedem consultări ale pacienților efectuate cu același set de mănuși. Mănușile nu au rolul de a proteja doar personalul medical, ci și pacientul. O singură pereche de mănuși utilizată la 3, 5, 10 pacienți poate transmite o infecție în timp record. Așadar, consider că trebuie reglementate clar procedurile de urmat pentru dezinfecție, din toate punctele de vedere, pentru toți cei care lucrează sau ajung într-o unitate medicală și acolo unde se observă deficiențe în acest sens să se facă, după caz, un instructaj complet”, a mai spus deputatul.

Potrivit acestuia, ”necesitatea implementării acestor proceduri trebuie tratată cu seriozitate de autorități și în ceea ce privește asigurarea de fonduri și materiale pentru aplicarea acestora, de la mănuși, măști, combinezoane și soluții dezinfectante, până la banalele mopuri, care pot fi vectori importanți de răspândire a virușilor”.

 

Medicii nu au timp, în această perioadă, să coroboreze acte normative

”De asemenea, ar trebui la emiterea unor ordine să se țină cont de faptul că personalul medical, în special în această perioadă, nu are timpul sau resursele necesare pentru a corobora texte de acte normative. Cel mai bun exemplu este chiar Ordinul nr. 74553/ 07.04.2020, care a dat naștere la diverse interpretări pentru a căror lămurire a fost necesară prezentarea mai multor precizări, iar studierea temeiului legal al ordinelor nu este întru totul edificatoare”, a mai declarat deputatul Sebastian Radu.

 

Precizările DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1400 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la fluxul zilnic informativ al platformei. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență.
Abonați-vă gratuit la Newsletterul MedicalManager!