„Este foarte important să înțelegi cât de proastă este vestea pe care o dai pacientului tău, pentru că el, dacă a avut în familie pacienți diabetici care au avut complicații importante va privi diabetul ca pe o mare amenințare, chiar dacă tipul de diabet pe care îl are nu este atât de avansat”, a declarat Conf. Univ. Dr. Dan Ioan Ulmeanu, Medic primar Chirurgie Generală și Medic primar Chirurgie Toracică, în cadrul webinarului CRED în Medicină, cu tema „Comunicarea veștilor rele în medicină: abordări empatice și protocoale eficiente”.

Comunicarea veștilor proaste face parte din viața noastră de zi cu zi și, din nefericire, nu cred că în prezent, în școală, indiferent că este vorba despre școală generală, liceu, facultate sau în rezidențiat se face vreun curs de comunicare în mod deosebit”, a menționat Conf. Dr. Ulmeanu, Director al Departamentului Disciplinelor medico-chirurgicale și profilactice, din cadrul Facultății de Medicină, Universitatea Titu Maiorescu, București.

Cum se dau veștile proaste?

„În primul rând, medicul trebuie să înțeleagă foarte bine cu cine vorbește, cu cine are dialog, să-și evalueze de la bun început pacientul, să înțeleagă și diferențele (dacă există), culturale, religioase, de orice altă categorie, care ar putea submina cumva dialogul dintre cele două părți și să creeze o legătură bazată pe empatie și pe un comportament adecvat care generează încredere”, a menționat Conf. Dr. Dan Ulmeanu.

„Relația între medic și pacient se bazează pe încredere, dacă încrederea este erodată această relație funcționează prost sau nu funcționează deloc. Empatia este cea care guvernează această conexiune între medic și pacient.

Medicul chirurg a subliniat importanța spunerii adevărului: Prezentarea adevărului poate fi un semn de respect și încredere față de pacient. Să înțeleagă că există o problemă, dar că este și o rezolvare, întotdeauna se sublinează modurile în care poate fi ajutat.  Dacă avem o problemă, dar dincolo de problemă avem și o rezolvare, contează foarte mult să subliniem această rezolvare. ”

Consimțământul pacientului – un drept incontestabil 

Pacientul are nevoie de tot sprijinul posibil la primirea unui vești rele. Cu toate acestea, chiar dacă familia, aparținătorul, alte specialități medicale, etc. fac parte din sistemul de suport al pacientului, Conf. Dr. Ulmeanu a specificat: „Țineți cont de legislație, pentru că nu puteți informa pe nimeni, chiar dacă vă imaginați că familia este ideală și toată lumea se susține în acea familie, dacă nu aveți consimțământul pacientului.

„Consimțământul contează foarte mult, dacă familia solicită informații, dar nu știți dacă pacientul e de acord sau nu să fie furnizate acele informații, cel mai bine este clarificați situația, pentru că sunt reguli foarte, foarte stricte.”

Părerea fiecărui pacient, contează. Totuși, medicii pot întâlni situații când trebuie să aleagă dacă spun sau nu adevărul„Dacă pacientul nu și-a exprimat în mod clar acest accept este bine să ținem cont de aceste lucruri. După cum trebuie să ținem cont de faptul că unii pacienți refuză să afle un adevăr, spre exemplu pacientul poate să spună «Eu dacă aflu că am cancer mă omor», în astfel de situații este mai bine să luăm legătura cu familia. Trebuie să procedăm în așa fel încât, atunci când adevărul va fi livrat pacientului, acesta să fi părăsit zona de risc suicidar, pentru că altfel înseamnă că am contribuit prin atitudinea noastră la acest gest suprem. ”

Comunicarea, fără comunicare

„Mai este o situație în care NU oferim pacientul informații atunci când pacientul solicită, în mod expres, să nu i se spună.  Pacientul desemnează un aparținător, o persoană apropiată sau pe cine crede de cuviință pentru a primi informațiile despre starea lui de sănătate; sau nu desemnează pe nimeni și spune «Domnule doctor, faceți ce credeți că este de cuviință, eu nu vreau să știu absolut nimic despre starea mea de sănătate».”

Conf. Dr. Dan Ulmeanu a concluzionat, astfel: „Există astfel de cazuri și atunci noi trebuie să respectăm decizia pacientului. Este un fel de comunicare, fără comunicare, trebuie să respectăm inclusiv această situație și să ne îngrijim pacienții pentru ca lor să le fie cât se poate de bine în situația dată, inclusiv protejându-i împotriva adevărului medical.”

___

Webinarul Comunicarea veștilor rele în medicină: abordări empatice și protocoale eficiente a fost al optulea din cadrul Programului CRED în Medicină, derulat de Oameni și Companii, cu suportul NORD-Grupul Medical Provita.

Partener în promovarea evenimentului: platforma EventsMax.ro.

Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală. Pentru mai multe informații, vizitați www.credinmedicina.ro   .