Peste 15 experți europeni au fost prezenți recent la Haga, în Olanda, pentru agrearea și semnarea Declarației comune „Diabetes in Europa: How can we turn the tide”. Aceasta presupune o serie de măsuri practice bazate pe dovezi științifice în legătură cu defazarea recomandărilor ghidurilor de specialitate și aplicarea lor de către medici în viața reală.

Este binecunoscut că sunt în permanență o serie de recomandări sub formă de ghiduri referitoare la managementul pacientului cu diabet, dar de cele mai multe ori este apropape imposibil să poți să le asimilezi pe toate și să le apici în practica de zi cu zi. De aceea, grupul de experți reunit la Haga au gândit această declarație tocmai pentru simplificarea procesului de evaluare și tratament al pacientului cu diabet, proces ce ar trebui să fie facil și usor de asimilat de toți medicii”, a declarat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, vicepreședintele Comisiei Naționale de Diabet și Boli Metabolice din Ministerul Sănătății, prezentă la reuniune.

Chiar dacă la nivel european specialitatea de diabet nu este una de sine stătătoare, așa cum este în România, și de regulă pacientul este de cele mai multe ori diagnosticat, evaluat și tratat de medicul de familie, totuși cele mai dificile sarcini revin tot medicului diabetolog. „În Europa, diabetologia este fie parte din specialitatea de endocrinologie, fie din specialitatea de medicină internă, iar acest lucru pare să nu fie totuși cel mai optim model. Mai mult decât atât, sistemele de sănătate europene sunt diferite, programele naționale sunt diferite și din acesată perspectivă este foarte greu să poți gândi o stratificare corectă a tratamentului pentru pacienții cu diabet, mai spune Conf. Dr. Anca Pantea Stoian.

La rândul său, Dr. Cornelia Bala, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, disciplina Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi preşedintele Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet, a apreciat rolul decisiv al Declarației, de a fi „un instrument de lucru pe baza căruia să înceapă acțiuni concrete, adaptate realităților din fiecare țară”.

Printre medici diabetologi europeni recunoscuți, dar și experți în diabet, s-au numărat: Prof. Andrew Bolton, Prof. Francesc Xavier Cos, Prof. Francesco Cosentino, Prof. Chantal Mathieu, Prof. Roger Lehmann, Prof. Neboja Lalic, Prof. Samy Hadjadj, Prof. Zdravko Kamenov. Din partea României au participat Conf. Cornelia Bala și Conf. Dr. Anca Pantea Stoian.

 

O mare problemă o reprezintă inechitatea decontărilor serviciilor medicale pe care medicii diabetologi le efectuează”

După analizarea draftului consensului, au fost susținute o serie de conferințe în legătură cu subiectul declarației și identificarea strategiilor pentru optimizarea tratamentului și a aderenței pacientului la terapie și monitorizare. „S-au identificat din discuții mai multe teme comune, însă cea mai acută este lipsa Registrelor Naționale care ar putea să ajute autoritățile să gândescă strategii coerente atât de tratament al bolii și complicațiilor sale, dar și de prevenție. România a fost în permanență în prim-plan, deoarece chiar dacă sunt încă multe lucruri de îndreptat la nivel de politică în diabet, totuși eforturile făcute în ultimii trei ani sunt evidente. Vorbim despre unul dintre cele mai bune Programe Naționale de diabet ce include aprope toate moleculele specifice pentru tratamentul diabetului, cele mai noi și inovative, alături de dispozitivele medicale de monitorizare a glicemiei și de infuzie continuă a insulinei (senzorii de glicemie și pompele de insulină) puse la dispoziția pacientului 100% gratuit”, amintește Conf. Dr. Anca Pantea Stoian.

Dr. Pantea Stoian consideră că specialitatea de diabet, nutriție și boli metabolice este o specialitate de sine stătătoare în România și acest aspect face ca pacientul cu diabet să fie bine controlat și tratat. Lipsa Registrului Național de Diabet este o reală piedică în eficientizarea politicii de sănătate în diabet, iar o altă mare problemă o reprezintă inechitatea decontărilor serviciilor medicale pe care medicii diabetologi le efectuează. De aici rezultă lipsa de timp pentru o educație mai bună a pacientului și în subsidiar o aderență scăzută la tratament. Deși există 5 centre regionale în România care tratează diabeul, ele sunt departe de ceea ce ar trebui să fie. Aici ar tebui să se regăsesască echipa multidisciplinară alcătuită din medici de alte specialități, dieteticieni, podiatri, psihologi, asistente specializate în diabet. Tocmai de aceea, a fost creată platforma digitală de educație RoDiabet, unde pacientul poate găsi atât informații legate de boală sau complicațiile ei, dar și sfaturi despre optimizarea stilului de viață și diete recomandate”, conchide Conf. Dr. Anca Pantea Stoian.

 

Platforma RoDiabet.ro, selectată ca model de bune practici europene

De altfel, platforma RoDiabet.ro a fost selectată ca model de bune practici europene, fiind inclusă ca un exemplu de educație atât a pacientului, cât și a medicului. Platforma a fost lansată în acest an, dar beneficiază de un comitet impresionant de medici diabetologi și din alte specialități, medici renumiți și personalități în domeniile lor. Aceștia vor pune la dispoziție materiale și informații cat mai precise,  pentru a veni în ajutorul pacienților. Pagina își propune să dezvolte și o serie de cursuri de educație on-line pentru pacienții cu diabet.