Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat recent în mai multe localități prahovene o campanie de prevenție a diabetului. Acțiunea a fost desfășurată în acelaşi timp în Pleașa, Urlați și Mizil, cu sprijinul Spitalului Witting din București și au fost implicați 30 de voluntari, medici, asistenți medicali  și personal auxiliar.

Cei care au au venit au beneficiat de un control al glicemiei și de asistență de specialitate din partea medicilor diabetologi. În localitatea Pleașa toți cei prezenți au beneficiat și de investigații EKG.

Potrivit lui Dănuț Prună, Voluntar Coordonator la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, acțiunea a fost organizată în cadrul Campaniei „Sănătate pentru Sate”, iar beneficiarii au fost în număr de 300.

Dr. Camelia Diaconu, medic internist şi cardiolog, a subliniat că au fost efectuate consultaţii de cardiologie întrucât „diabetul zaharat este o boală care evoluează cu multiple complicaţii cardiovasculare, astfel încât la bolnavii pe care i-am consultat astăzi am diagnosticat hipertensiune arterială, boală cardiacă ischemică, aceste boli reprezentand de fapt principalele complicaţii cardiovasculare ale bolnavului cu diabet zaharat”.

Dr. Simona Carniciu, medic specialist in diabet, boli de nutritie si boli metabolice, a explicat că „aceste campanii de depistare precoce a diabetului în România sunt ca o mină de aur pentru diabetologie”. „În momentul în care reuşim să depistăm precoce un pacient diabetic, reducem enorm costurile de sănătate aferente acestor pacienţi care sunt mari consumatori în tot ceea ce înseamnă bugetul alocat sănătăţii”.