Asociația de Podiatrie din România a fost recunoscută ca membru cu drepturi depline al International Federation of Podiatrists (IFP). Anunțul a fost făcut cu ocazia Adunării Generale a International Federation of Podiatrists, ce are loc în Statele Unite.
La eveniment a fost invitată oficial membrul fondator al Asociației de Podiatrie, Norina Găvan, cea care a înțeles pentru prima dată importanța existenței în România a acestei profesii pentru persoanele cu diabet și care a înființat, în urmă cu patru ani, Asociația. Ea s-a retras ulterior din conducere, dar a rămas ca ambasador pro bono la nivel internațional al acestei asociații la nivel internațional.
”Această recunoaștere înseamnă o speranță în plus pentru persoanele cu diabet din România care au nevoie de podiatri, dar și pentru alți pacienți care pot beneficia de serviciile profesioniste ale podiatrilor. În țara noastră, din păcate, amputațiile din cauza diabetului sunt încă într-un număr prea mare și cred cu toată tăria că implementarea profesiei de podiatru ar putea fi o soluție pentru a reduce acest număr trist. Nu trebuie să uităm că, dincolo de cifre, vorbim de oameni, speranțe, vieți. De acum încolo președintele Asociației de Podiatrie, conf. dr. Andrei Vereșiu, împreună cu toți cei care susțin profesia de podiatru în România, trebuie să continue drumul început și să dezvolte podiatria în țara noastră”, a declarat Norina Găvan.
Podiatria în România
În România, promovarea podiatriei și a necesității acesteia în contextul medical a început în aprilie 2015, la Cluj-Napoca, odată cu înființarea Asociației de Podiatrie. Având ca obiective recunoașterea podiatriei în România, educația medicală și dezvoltarea culturii de îngrijire a picioarelor, Asociația de Podiatrie desfășoară proiecte specifice, implicându-se activ în dezvoltarea acestei ramuri medicale.
Specialiștii din domeniu atrag atenția asupra rolului important al podiatrului în echipa multidisciplinară care îngrijește persoanele cu picior diabetic, cât şi cu alte afecţiuni ale membrelor inferioare. Potrivit datelor furnizate de Federaţia Internaţională de Diabet, până la 8 din 10 amputații pot fi prevenite prin prezența podiatrului în echipa multidisciplinară care se ocupă de persoanele cu diabet.
Eforturile Asociației de Podiatrie au dat primele roade anul trecut, când demersurile întreprinse pentru recunoașterea oficială a profesiei de podiatru au primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Articolul complet pe https://rohealthreview.ro/