Întreaga lume se confruntă cu o epidemie de diabet iar Ziua Mondială a Diabetului iar în acest an din acest an s-a suprapus cu o pandemie de Covid-19.
Tema ediţiei din 2020 a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este “Diabetul şi Asistenţii medicali. Asistenţii medicali fac diferenţa” subliniind importanţa asistenţilor medicali în tratarea şi educarea pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat.
ASCOTID MUREŞ a realizat şi în acest an un eveniment ce a fost adresat pacienţilor cu diabet şi membrilor familiilor acestora, precum şi profesioniştilor în domeniul sănătăţii care îi îngrijesc, abordând tema siguranţei pacienţilor în actuala situaţie creată de pandemia de Covid 19, având ca scop relaţionarea acestora cu reprezentanţii autorităţilor şi ai cadrelor medicale.
Rodica MOLNAR, presedinte ASCOTID MUREŞ, a declarat ca “transmiterea informaţiilor utile şi de interes precum şi a mesajelor de încurajare şi de susţinere a pacienţilor cu diabet, profund afectaţi în această perioadă, va avea un impact puternic asupra vieţii lor ştiind că se află în grupă de risc şi gestionarea personală este cea mai importantă , accesul la serviciile medicale fiind limitat.”
La evenimentul online Diabetul şi Covid-19 au participat Dna. Conf. Dr. Diana Păun – consilier de stat Departamentul de Sănătate Publică, Preşedinţia României, Conf. Dr. Buicu Florin, deputat, preşedintele Comisiei de Sănătate Camera Deputaţilor, Prof.dr. Gabriela Roman – preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, alături de medici specialişti, cadre medicale, reprezentanţii asociaţilor de pacienţi şi pacienţi.
În cursul zilei, un grup de voluntari au oferit în semn de recunoştinţă şi apreciere colectivelor medicale din 7 secţii, prăjituri realizate de laboratorul TheCheesecacke House şi flori oferite de Primăria Municipiului Târgu Mureş, considerăm că este nevoie de multă empatie şi solidaritate în aceste momente.
Seara, balconul primăriei a fost iluminat în albastru şi a fost expus cercul albastru, simbolul global al diabetului.