Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, Antibiotice Iași vine cu o veste bună – până la sfârșitul lunii aprilie va livra către farmaciile și spitalele din România, Paracetamol și Novocalmin® (metamizol sodic). Decizia de a relua producția pentru aceste medicamente a fost luată, pe lângă alte măsuri asumate de companie, pentru a susține sistemul de sănătate românesc, greu încercat în această perioadă.

Antibiotice Iași a reluat fabricarea acestor produse în regim de urgență, în contextul în care atât Paracetamolul, cât și Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală, alternativă terapeutică pentru Paracetamol), au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naționale de tratament în UE, ca primă opțiune la inițierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecția cu COVID 19.

Suntem permanent vigilenți la nevoile pacienților și medicilor români și ne adaptăm planurile de producție pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piață. Antibiotice Iași dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizații de punere pe piață), materii prime, know-how-ul de fabricație, pentru a fi capabilă în orice moment să producă și să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienți, inclusiv pentru tratamentul simptomatic COVID19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul și Novocalminul® în fabricație a fost luată pentru că suntem și vom rămâne solidari față de sistemul medical românesc, față de toți pacienții români”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Paracetamolul fiind considerat o alegere eficientă pentru afecțiunile virale și bacteriene, a dus la reducerea stocurilor din depozitele farmaceutice și din farmacii pentru produse ce conțin această substanță activă.

Atât Paracetamolul cât și Metamizolul sodic, fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice și antipiretice. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripție medicală atât în durere cât și în combaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.