În perioada 6-7 iunie 2025, România va fi gazda celui de-Al Doilea Congres Național de Terapie Intervențională a Durerii, organizat de ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională și NORD NEXT: Educație-Experiență-Training, sub egida Facultății de Medicină, Universitatea Titu Mariorescu București. Congresul va avea loc la Novotel Bucharest City Centre.
Agenda preliminară a Congresului, disponibilă acum pe pagina evenimentului, se remarcă printr-o structură complexă și echilibrată, ce oferă o privire amplă și profundă asupra terapiei durerii, de la intervențional la non-intervențional. Sesiunile acoperă teme specifice, dedicate unor regiuni anatomice precum coloana vertebrală, zona abdominală și pelvină, capul și regiunea orofacială, dar și arii de mare interes precum durerea oncologică sau regenerarea musculo-scheletală. În egală măsură, agenda include sesiuni fundamentale, despre provocările actuale în decizie și practică, deschizând dialogul între specialități și generații. Astfel, participanții vor putea explora, atât cele mai noi intervenții ghidate imagistic, cât și abordări integrative și multidisciplinare ale durerii acute și cronice.
Ediția din acest an reunește peste 50 de speakeri și traineri, atât din România, cât și din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Franța, Țările de Jos, Elveția, Germania, Israel, Turcia, India, Egipt, Coreea de Sud, Singapore, Mexic, Spania, Emiratele Arabe Unite și alte state, experți de top în ATI, Neurochirurgie, Radiologie Intervențională, Ortopedie, Reumatologie, Ginecologie, Medicină Fizică și de Reabilitare, Neurologie, Stomatologie, Psihiatrie și alte specialități relevante. Această diversitate asigură o abordare cuprinzătoare și multidisciplinară a managementului durerii.
Pe parcursul celor 2 zile de congres, vor avea loc sesiuni de prezentări de ultimă oră, studii de caz și discuții de nivel mondial. În plus, un curs pre-congres hands-on, ghidat fluoroscopic și ecografic, va avea loc în zilele de 4-5 iunie 2025, la Spitalul NORD Pipera, oferind participanților ocazia de a experimenta tehnici de terapie intervențională a durerii pe specimene umane.
Congresul și cursul pre-congres sunt dedicate în special medicilor din următoarele specialități:
- Anestezie și Terapie Intensivă,
- Radiologie Intervențională,
- Ortopedie,
- Oncologie,
- Reumatologie,
- Medicină Fizică și de Recuperare,
- Neurologie,
- Neurochirurgie,
- ORL,
- Buco-Maxilo-Facială,
- Obstetrică-Ginecologie ș.a.
Atât Congresul, cât și Cursul pre-congres, vor fi creditate EMC la Colegiul Medicilor România. Congresul se adresează, de asemenea și fizioterapeuților, fiind în curs de creditare și la Colegiul Fizioterapeuţilor din România.
Vă aștept cu drag, să explorăm împreună soluțiile inovatoare, care pot schimba definitiv modul în care abordăm durerea! – coordonatorul științific al congresului, Dr. Ovidiu Palea, președinte ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională și primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către WIP-World Institute of Pain.
➡️ Pentru mai multe informații și pentru înscrieri, accesați pagina oficială a evenimentului: https://arai.org.ro/congresul-de-terapie-interventionala-a-durerii/
Managementul operațional și promovarea evenimentului sunt asigurate de Oameni și Companii și EventsMax.ro
Parteneri media: MedicalManager.ro, Agerpres.ro, 360medical.ro, JURMED-JurnaldeSanatate.ro, AmosNews.ro, Viata-Medicala.ro, RevistaMedicalMarket.ro, SaptamanaMedicala.ro
