Trei persoane au fost internate în spital, iar alte câteva zeci au fost identificate cu pre-diabet şi diabet în cadrul testării gratuite a glicemiei organizate, în perspectiva Zilei Mondiale a Diabetului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.
Un număr de 347 de suceveni au beneficiat, pe 7 noiembrie, de măsurarea gratuită a glicemiei, acţiunea fiind organizată de Centrul Antidiabetic Judeţean, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR).
Potrivit coordonatorului Centrului Antidiabetic Judeţean, dr. Gabriela Creţeanu, în cadrul acestei acţiuni au fost identificate 63 de persoane cu pre-diabet, iar acestea au primit informaţii şi materiale educative privitoare la regimul de viaţă, dar şi recomandări pentru a repeta testarea glicemiei şi pentru a efectua analize specifice.
Totodată, un număr de 21 de persoane, reprezentând 6% dintre cei testaţi, au fost diagnosticate cu diabet zaharat, iar trei dintre acestea au fost internate de urgenţă în SJU Suceava.
Ziua Mondială a Diabetului se desfăşoară în acest an sub sloganul “Diabetul şi familia”, având ca simbol un cerc albastru.